În acest an, conferinţa anuală a European Educational ResearchAssociation (EERA) s-a desfăşurat la Berlin, în parteneriat cu Freie Universitat.
Am avut şansa de a prezenta o mică parte a proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” (ID 25952), în numele celor 4 autori Laura Căpiţă (ISE), Silvia Făt (UNIBUC), Petre Botnariuc (ISE) şi Radu Jugureanu (SIVECO). Ne-am focalizat pe modul în care profesorii au aplicat la clasă cursul opţional „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, dat fiind faptul că lucrarea noastră a fost inclusă în programul Reţelei 3, Curriculum Innovation by Scools and Teachers. |
Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (UMPFE-MECTS), în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, prezintă o soluţie inedită menită să dezvolte capacităţile creative ale elevilor şi să transforme actul de învăţare într-o activitate eficientă şi plăcută prin intermediul programei opţionale la decizia şcolii „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Programa a fost aprobată prin Ordinul Nr. 4572/06.07.2011 semnat de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Funeriu.
Elevii au ocazia, în premieră, să îmbine informaţiile din mai multe domenii în cadrul unor teme integratoare, inter şi transdisciplinare, care să le dezvolte gândirea analitică şi creativitatea.
Un studiu realizat în rândul profesorilor relevă că introducerea metodelor pedagogice inovative stimulează interesul elevilor pentru învăţare şi aprofundare şi dezvoltă creativitatea acestora 63,8% dintre profesori susţin metodele alternative de predare şi au introdus la clasă practici pedagogice opţionalepentru elevii clasei a XI–a. Concluzia reiese din studiul realizat la începutul anului 2011 în rândul a 345 de cadre didactice, care analizează efectele implementării la nivel naţional a cursului transdisciplinar „Învăţarea pentru societatea cunoaşterii” dezvoltat în cadrul proiectului ”Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” ID 25952.
Începând cu luna septembrie 2010 a demarat în liceele beneficiare procesul de aplicare la clasă a curriculumului integrat, inter- şi transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”. În urma primelor 4 luni de aplicare la clasă (perioada septembrie – decembrie 2010), echipa de proiect va elabora şi publica un studiu privind rezultatele aplicării la clasă, exemple de bune practici precum şi propuneri de teme noi pentru dezvoltarea curriculumului integrat.
CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” 01 ianuarie – 15 martie 2011 Din data de 1 ianuarie 2011 este în derulare concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Concursul se desfăşoară în perioada 01 ianuarie - 15 martie 2011.