Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Informaţii
« Înapoi

CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE



  CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE   
“Învăţare pentru societatea cunoaşterii”
01 ianuarie – 15 martie 2011

Din data de 1 ianuarie 2011 este în derulare concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Concursul se desfăşoară în perioada 01 ianuarie - 15 martie 2011.

Regulamentul acestui concurs este publicat pe site-ul proiectului www.transdisciplinar.pmu.ro şi prezintă condiţiile în care cadrele didactice din liceele beneficiare se pot inscrie şi participa la concurs, precum şi formularele de participare de completat, necesare pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Astfel, la concurs se pot înscrie şi participa echipe de cadre didactice din cadrul unităţilor şcolare cu clasele IX – XII din România, care au aplicat la clasă cursul opţional “Învăţarea în societatea cunoaşterii”. Este necesar ca în cadrul echipelor participante să fie asigurată prezenţa persoanelor cu rol în evaluare şi curriculum din cadrul liceelor.

Echipele participante vor intra în concurs împreună cu echipe din aceeaşi regiune de dezvoltare şi vor trebui să trimită, pe lângă lucrarea de concurs şi formulare care fac parte din regulament: formularul de înregistrare a grupului țintă, precum şi declaraţia de consimţământ pentru fiecare din elevii beneficiari care au aplicat la clasă. Odată transmise aceste documente, liceele participante se vor bucura de mai multe beneficii.

Beneficiile concursului:
Ca beneficii ale participării la acest concurs naţional, amintim că:  
    echipele participante la concurs vor primi o adeverinţă care să ateste participarea lor în cadrul concursului şi implicit în cadrul proiectului finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013;
    echipele câştigătoare vor primi un certificat de excelenţă care va adeveri calitatea de creatori de conţinut educaţional, urmând ca temele transdisciplinare propuse să fie publicate în cadrul proiectului;
    liceele câştigătoare vor fi echipate cu un laborator multi-touch, intrând în faza a doua a proiectului (laboratorul multi-touch va cuprinde 3 mese multi-touch, 1 videoproiector, 1 calculator portabil, 1 server şi 1 tablă interactivă /laborator; utilizând tehnologia multi-touch elevii vor putea „prinde” date cu mâinile, vor putea transfera informaţii de la un obiect la altul cu gesturi naturale, vor putea călători, participa la experienţe sau explora corpul uman, inclusiv vor avea posibilitatea să descopere, să construiască sau să inventeze, totul printr-o atingere a ecranului mesei).

Pentru mai multe informaţii, ne puteţi contacta la:
MECTS – UMPFE, Strada Spiru Haret, nr. 12, etaj 2, sector 1, Bucureşti, 010176
Persoană contact - Tiberiu VELTER
Tel: 021 305 59 99; Fax: 021 305 59 89
E-mail: office@pmu.ro; Web: www.transdisciplinar.pmu.ro

DORIM MULT SUCCES TUTUROR PARTICIPANŢILOR LA CONCURS!