Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Afişare conţinut web

Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii

Despre Transdisciplinar FSE

 
Proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” este selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) şi finanţat din Fondul Social European. Proiectul se va derula pe o perioada de 3 ani (decembrie 2009 – noiembrie 2012), fiind implementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în parteneriat cu SC SIVECO România SA şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.


Proiectul Multi touch
« Înapoi

21 mai 2012, Bucuresti

 

Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.1. „Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate”
Titlul proiectului: „Proces educaţional optimizat în viziunea competentelor societăţii cunoaşterii” 
Contract nr: POSDRU/55/1.1/S/25952
 
IMPLEMENTAREA CURSULUI OPȚIONAL Învățare pentru societatea cunoașterii
 
Cursul “Învățare pentru societatea cunoașterii” este conceput ca un opţional integrat, inter și transdisciplinar care permite cadrelor didactice să poată facilita însuşirea informaţiilor legate de ariile curriculare incluse în planurile-cadru de învăţământ: Matematică şi ştiinţele naturii şi Om şi societate într-un mod accesibil şi atrăgător pentru elevi.
În prima jumătate a acestui an, în cadrul proiectului nostru a continuat implementarea curriculumului şi a proiectelor didactice integrate, inter și transdisciplinare în licee, atât prin aplicarea la clasă a curriculumului integrat, prin intermediul cursului opțional Învățare pentru societatea cunoașterii” cât și prin derularea șisusținerea de activități menite să familiarizeze elevii și personalul cu atribuții în curriculum și evaluare din licee cu noua programă opțională.
Echipa de implementare a proiectului, cuprinzând experți ai Beneficiarului, MECTS UMPFE dar și ai partenerului SIVECO Romania, a intensificat eforturile de sprijinire a profesorilor şi elevilor în implementarea curriculumului integrat, inter şi transdisciplinar, prin desfăşurarea de activități de îndrumare a acestora. Astfel, au fost sprijiniți atât profesorii și elevii care implementează deja la clasă curriculumul integrat, inter şi transdisciplinar „Învăţare pentru societatea cunoaşterii” în unităţile şcolare cu clasele IX-XII dar și cei care urmează săîl implementeze în viitorul an școlar. 
Până în prezent, peste 27.000 de persoane au beneficiat de activitati de îndrumare, din care:
·         peste 5.500 persoane din sistemul naţional de examinare, evaluare şi curriculum în învăţământul preuniversitar
 
 
 
·         peste 21.400 elevi
 
 
Echipa de monitori a continuat și în această perioadă vizitele de monitorizare în unitățile de învățământ din țară, vizate fiind atât cele care aplică la clasă cursul opțional Învățare pentru societatea cunoașterii dar şi cele în care nu s-a implementat cursul, în acțiunea de sprijinire a echipelor de elevi și profesori dar și pentru a găsi împreună soluții pentru implementarea cursului în condiții optime. De remarcat este faptul că personalul didactic şi-a manifestat interesul pentru opţionalul Învățare pentru societatea cunoașterii, considerând că această abordare poate contribui pozitiv la dezvoltarea cunoştiinţelor elevilor.
Pe parcursul vizitelor de monitorizare au fost aplicate o serie de instrumente specifice, precum:
mChestionar pentru cadre didactice – Evaluarea cursului opţional Învăţare pentru societatea cunoaşterii”;
mChestionar pentru cadre didactice – Evaluarea implementării cursului opţional „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”;
acestea fiind menite să sprijine în final implementarea cursului Învățare pentru societatea cunoașterii, prin identificarea eventualelor obstacole dar și a exemplelor de bune practici.
Astfel, în urma aplicării chestionarelor de monitorizare, echipa de monitori urmărește colectarea de date, informaţii cu privire la cursul opţional „Învăţare pentru societatea cunoaşterii” din două perspective:
¾    cea a conţinutului şitiinţific al curriculum-ului integrat, inter- şi transdisiciplinar pentru domeniile ştiinţific şi umanist;
¾    cea practic-aplicativă, respectiv a introducerii efectiv la clasă a temelor incluse în curriculum-ul integrat, inter şi transidisicplinar pentru domeniile ştiinţific şi umanist.
21 mai 2012, București

 

Profesorii susţin metodele alternative de predare

CONFERINŢA ANUALĂ ECER BERLIN 2011

În acest an, conferinţa anuală a European Educational ResearchAssociation (EERA) s-a desfăşurat la Berlin, în parteneriat cu Freie Universitat.

Am avut şansa de a prezenta o mică parte a proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” (ID 25952), în numele celor 4 autori Laura Căpiţă (ISE), Silvia Făt (UNIBUC), Petre Botnariuc (ISE) şi Radu Jugureanu (SIVECO). Ne-am focalizat pe modul în care profesorii au aplicat la clasă cursul opţional „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, dat fiind faptul că lucrarea noastră a fost inclusă în programul Reţelei 3, Curriculum Innovation by Scools and Teachers.


O nouă disciplină opţională pentru liceenii din România: „Învăţare în societatea cunoaşterii”

Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (UMPFE-MECTS), în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, prezintă o soluţie inedită menită să dezvolte capacităţile creative ale elevilor şi să transforme actul de învăţare într-o activitate eficientă şi plăcută prin intermediul programei opţionale la decizia şcolii „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Programa a fost aprobată prin Ordinul Nr. 4572/06.07.2011 semnat de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Funeriu.
Elevii au ocazia, în premieră, să îmbine informaţiile din mai multe domenii în cadrul unor teme integratoare, inter şi transdisciplinare, care să le dezvolte gândirea analitică şi creativitatea.


Profesorii susţin metodele alternative de predare

Un studiu realizat în rândul profesorilor relevă că introducerea metodelor pedagogice inovative stimulează interesul elevilor pentru învăţare şi aprofundare şi dezvoltă creativitatea acestora
63,8% dintre profesori susţin metodele alternative de predare şi au introdus la clasă practici pedagogice opţionalepentru elevii clasei a XI–a. Concluzia reiese din studiul realizat la începutul anului 2011 în rândul a 345 de cadre didactice, care analizează efectele implementării la nivel naţional a cursului transdisciplinar „Învăţarea pentru societatea cunoaşterii” dezvoltat în cadrul proiectului ”Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” ID 25952.


Informatii

Ordin curriculum transdisciplinar

Ordin privind aprobarea programei școlare pentru cursul opțional "Învățarea în societatea cunoașterii" curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a


Aunț privind cursul opțional “ÎNVĂŢARE PENTRU SOCIETATEA CUNOAŞTERII”

Programa școlară pentru cursul opțional integrat ”Învățare pentru societatea cunoașterii” (curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a) a fost aprobată prin OMECTS 4572/06.07.2001, aceasta putând fi utilizată în sistemul de învățământ începând cu anul școlar 2011-2012.


CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE

CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” 01 ianuarie – 15 martie 2011 Din data de 1 ianuarie 2011 este în derulare concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Concursul se desfăşoară în perioada 01 ianuarie - 15 martie 2011.


Informații privind organizarea și derularea concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” - 01 ianuarie 2011 – 15 martie 2011

MECTS-UMPFE si partenerii sai in proiect, SIVECO ROMANIA și Universitatea Naţionala de Apărare “Carol I”, publica spre consultare regulamentul concursului naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, ce urmeaza sa se desfasoare in perioada 01 ianuarie 2011 – 15 martie 2011.


Informații privind cursul opţional transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”

Începând cu acest an școlar, a demarat aplicarea la clasă a cursului opţional transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”, destinat elevilor de clasa a XI-a, pentru toate filierele şi specializările de la nivelul învăţământului liceal. Cursul este conceput ca un opţional inter-arii şi valorifică oferta de cunoaştere a două dintre ariile curriculare incluse în planurile-cadru de învăţământ: Matematică şi ştiinţele naturii şi Om şi societate.


Informatii privind derularea sesiunilor de formare a persoanelor resursă din cadrul liceelor

În cadrul proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii”, ai cărui beneficiari sunt elevi şi cadre didactice din toate liceele din ţară, va demaraîncepând cu data de 1 iulie 2010 activitatea de formare a persoanelor resursă din licee (în medie, 1 persoană/liceu).


Scrisoare Aprobare implementare Curriculum

A fost aprobată aplicarea la clasă a curriculumului integrat, inter- și transdisciplinar si va avea textul de mai jos: Conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobat implementarea sub formă de pilotare a Curriculumului integrat, inter- şi transdisciplinar la clasă, în anul şcolar 2010-2011, la nivel naţional.


Informaţii

CONFERINŢA ANUALĂ ECER BERLIN 2011

În acest an, conferinţa anuală a European Educational ResearchAssociation (EERA) s-a desfăşurat la Berlin, în parteneriat cu Freie Universitat.

Am avut şansa de a prezenta o mică parte a proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” (ID 25952), în numele celor 4 autori Laura Căpiţă (ISE), Silvia Făt (UNIBUC), Petre Botnariuc (ISE) şi Radu Jugureanu (SIVECO). Ne-am focalizat pe modul în care profesorii au aplicat la clasă cursul opţional „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, dat fiind faptul că lucrarea noastră a fost inclusă în programul Reţelei 3, Curriculum Innovation by Scools and Teachers.


O nouă disciplină opţională pentru liceenii din România: „Învăţare în societatea cunoaşterii”

Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (UMPFE-MECTS), în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, prezintă o soluţie inedită menită să dezvolte capacităţile creative ale elevilor şi să transforme actul de învăţare într-o activitate eficientă şi plăcută prin intermediul programei opţionale la decizia şcolii „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Programa a fost aprobată prin Ordinul Nr. 4572/06.07.2011 semnat de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Funeriu.
Elevii au ocazia, în premieră, să îmbine informaţiile din mai multe domenii în cadrul unor teme integratoare, inter şi transdisciplinare, care să le dezvolte gândirea analitică şi creativitatea.


Profesorii susţin metodele alternative de predare

Un studiu realizat în rândul profesorilor relevă că introducerea metodelor pedagogice inovative stimulează interesul elevilor pentru învăţare şi aprofundare şi dezvoltă creativitatea acestora
63,8% dintre profesori susţin metodele alternative de predare şi au introdus la clasă practici pedagogice opţionalepentru elevii clasei a XI–a. Concluzia reiese din studiul realizat la începutul anului 2011 în rândul a 345 de cadre didactice, care analizează efectele implementării la nivel naţional a cursului transdisciplinar „Învăţarea pentru societatea cunoaşterii” dezvoltat în cadrul proiectului ”Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” ID 25952.


Ordin curriculum transdisciplinar

Ordin privind aprobarea programei școlare pentru cursul opțional "Învățarea în societatea cunoașterii" curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a


Aunț privind cursul opțional “ÎNVĂŢARE PENTRU SOCIETATEA CUNOAŞTERII”

Programa școlară pentru cursul opțional integrat ”Învățare pentru societatea cunoașterii” (curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a) a fost aprobată prin OMECTS 4572/06.07.2001, aceasta putând fi utilizată în sistemul de învățământ începând cu anul școlar 2011-2012.


CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE

CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” 01 ianuarie – 15 martie 2011 Din data de 1 ianuarie 2011 este în derulare concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Concursul se desfăşoară în perioada 01 ianuarie - 15 martie 2011.


26.11.2010 - COMUNICAT privind stadiul implementării proiectului

Începând cu luna septembrie 2010 a demarat în liceele beneficiare procesul de aplicare la clasă a curriculumului integrat, inter- şi transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”. În urma primelor 4 luni de aplicare la clasă (perioada septembrie – decembrie 2010), echipa de proiect va elabora şi publica un studiu privind rezultatele aplicării la clasă, exemple de bune practici precum şi propuneri de teme noi pentru dezvoltarea curriculumului integrat.