Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii
Despre Transdisciplinar FSE
Proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” este selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) şi finanţat din Fondul Social European. Proiectul se va derula pe o perioada de 3 ani (decembrie 2009 – noiembrie 2012), fiind implementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în parteneriat cu SC SIVECO România SA şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
Proiectul Multi touch
21 mai 2012, BucurestiIMPLEMENTAREA CURSULUI OPȚIONAL Învățare pentru societatea cunoașterii Cursul “Învățare pentru societatea cunoașterii” este conceput ca un opţional integrat, inter și transdisciplinar care permite cadrelor didactice să poată facilita însuşirea informaţiilor legate de ariile curriculare incluse în planurile-cadru de învăţământ: Matematică şi ştiinţele naturii şi Om şi societate într-un mod accesibil şi atrăgător pentru elevi. În prima jumătate a acestui an, în cadrul proiectului nostru a continuat implementarea curriculumului şi a proiectelor didactice integrate, inter și transdisciplinare în licee, atât prin aplicarea la clasă a curriculumului integrat, prin intermediul cursului opțional “Învățare pentru societatea cunoașterii” cât și prin derularea șisusținerea de activități menite să familiarizeze elevii și personalul cu atribuții în curriculum și evaluare din licee cu noua programă opțională. Echipa de implementare a proiectului, cuprinzând experți ai Beneficiarului, MECTS – UMPFE dar și ai partenerului SIVECO Romania, a intensificat eforturile de sprijinire a profesorilor şi elevilor în implementarea curriculumului integrat, inter şi transdisciplinar, prin desfăşurarea de activități de îndrumare a acestora. Astfel, au fost sprijiniți atât profesorii și elevii care implementează deja la clasă curriculumul integrat, inter şi transdisciplinar „Învăţare pentru societatea cunoaşterii” în unităţile şcolare cu clasele IX-XII dar și cei care urmează săîl implementeze în viitorul an școlar. 29 iunie 2012, BucurestiLABORATOARELE MULTI-TOUCH: O PROVOCARE INOVATIVĂ LANSATĂ DE CĂTRE PROIECT, ACCEPTATĂ CU INTERES DE CĂTRE LICEE Proiectul „Proces educațional optimizat in viziunea competentelor societății cunoașterii” și-a propus să contribuie la creșterea accesului la un învățământ de calitate prin dezvoltarea unui curriculum transdisciplinar pentru clasa a XI-a de liceu, prin elaborarea de proiecte didactice transdisciplinare pentru domeniile științific și umanist și prin dezvoltarea de aplicații didactice utilizând tehnologia multi-touch. Prin introducerea unui curriculum transdisciplinar ce implică utilizarea inovativă a resurselor și a echipamentelor TIC, prin aplicarea acestuia ca CDȘ și formarea cadrelor didactice, proiectul răspunde, de asemenea, prevederilor unor documente actuale de politică educațională: Ø la nivelul Uniunii Europene: Improving the Quality of Teacher Education – EC, 2007, Education and Training 2010-2013, DGEC. Ø la nivel național: Programul Național de Reforme 2007-2010, MECT; Planul Național de Dezvoltare 2007-2013, MECT; Strategia de postaderare 2007-2013, MECT; Strategia descentralizării învățământului românesc, 2007, MECT; Romania Educației, Romania Cercetării; Pactul Național pentru Educație; Strategia „Educație și Cercetare pentru Societatea Cunoașterii”, Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniul educației și cercetării, 2007. Bucuresti, 05.10.2012„Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” Implementarea cursului opțional Învățare pentru societatea cunoașterii În perioada 20 – 22 septembrie 2012a avut loc la Sinaiacel de-al șaselea atelier de lucruîn cadrul proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii”, cu participarea profesorilor din cadrul celor 8 licee câștigătoare ale concursului de proiecte didactice, inter și transdisciplinare, organizat în proiect. Atelierul de lucru şi-a propus să prezinte beneficiarilor proiectului etapele procesului de implementare a tehnologiei multi-touch în învăţământul preuniversitar din România precum și rezultatele preliminarii obținute până în prezent, punându-se accentul pe contribuţia proiectului la dezvoltarea competenţelor pentru societatea de mâine. În cadrul unui moment festiv au fost decernate certificatele de excelenţă „Creator de conţinut educaţional” participanților la concursul de proiecte didactice inter și transdisciplinare, pentru a marca astfel contribuția acestora în proiect. Reamintim faptul că, în urma concursului de proiecte transdisciplinare organizat în perioada ianuarie-martie 2011, 8 unități de învățământ au câștigat laboratoare multi-touch; acestea sunt: Dezvoltarea de lecții transdisciplinare în sistemul educațional din România
Articolul de față relevă într-o primă parte acțiunile lansate de proiectul „Proces educațional optimizat în viziunea competențelor societății cunoașterii” („Multi-touch”), după care prezintă d.p.d.v. metodologic demersurile de proiectare și dezvoltare a lecțiilor transdisciplinare derulate în cadrul procesului de implementare a curriculum-lui transdisciplinar „Învățarea pentru societatea cunoașterii”. Sintetic, proiectul mai sus menționat conturează o serie de deziderate ale sistemelor actuale de educație: flexibilizarea curriculumului, formarea cadrelor didactice și a managerilor școlari pentru gestiunea și aplicarea unui nou curriculum, „descentralizarea curriculară și adaptarea curriculumului la nevoile specifice dezvoltării personale, la cerințele pieței forței de muncă și ale fiecărei comunități” (Pactul Național pentru Educație), centrarea curriculumului pe competențe (blocuri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care optimizează rezolvarea de probleme în societatea contemporană).
Proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” este implementat de Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă din cadrul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (UMPFE-MECTS) în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
.
Profesorii susţin metodele alternative de predare
« Înapoi
O nouă disciplină opţională pentru liceenii din România: „Învăţare în societatea cunoaşterii”
Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (UMPFE-MECTS), în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, prezintă o soluţie inedită menită să dezvolte capacităţile creative ale elevilor şi să transforme actul de învăţare într-o activitate eficientă şi plăcută prin intermediul programei opţionale la decizia şcolii „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Programa a fost aprobată prin Ordinul Nr. 4572/06.07.2011 semnat de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Funeriu. Elevii au ocazia, în premieră, să îmbine informaţiile din mai multe domenii în cadrul unor teme integratoare, inter şi transdisciplinare, care să le dezvolte gândirea analitică şi creativitatea. Proiectul “Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, contribuie astfel la dezvoltarea Curriculumului la Decizia Şcolii prin introducerea unei noi discipline începând cu anul şcolar 2011-2012. Cursul opţional “Învăţare pentru societatea cunoaşterii“ are la bază Curriculumul integrat, inter şi transdisciplinar ce a fost dezvoltat integral în cadrul aceluiaşi proiect. Curriculumul, însoţit de un Ghid metodologic pentru aplicarea la clasă destinat profesorilor, reprezintă una dintre printre primele abordări coerente ale conceptului de învăţare axată pe compeţenţe şi, probabil, primul curs transdisciplinar care integrează cele două arii de cunoaştere: “Matematică şi ştiinţe” şi “Om şi societate”. Programa include 12 teme orientative pentru clasa a XI-a care pot fi abordate selectiv, în funcţie de opţiunile elevilor şi profesorilor. Elementul de noutate absolută îl constituie matricea generativă care permite oricărui profesor, indiferent de specialitate, să conceapă noi teme transdisciplinare în consonanţă cu interesele elevilor dar şi cu propriile abilităţi multi-disciplinare. În ceea ce priveşte ultimul aspect, pilotarea opţionalului în cursul anului şcolar 2010-2011 în aproximativ 500 de licee din toată ţara a relevat trei abordări principale: (a) proiectare didactică şi predare autonomă (un singur profesor), (b) constituire de echipe multi-disciplinare suport pentru predarea de către un singur profesor coordonator şi (c) echipe multi-disciplinare implicate atât în proiectarea didactică a temelor cât şi în procesul de predare. Indiferent de abordare, profesorii care au implementat cursul opţional transdisciplinar susţin că noua manieră de predare îi apropie mai mult de elevi. Având ca grup-ţintă elevii din licee, directorii liceelor şi persoane din sistemul naţional de examinare, evaluare şi curriculum din învăţămăntul preuniversitar, proiectul răspunde unei nevoi stringente a sistemului românesc de învăţământ, respectiv crearea unui mediu de învăţare eficient în vederea creşterii accesului la educatie de calitate si formarii unor competenţe cheie şi profesionale care să faciliteze integrarea pe piaţa muncii. Programa opţională şi ghidul metodologic pot fi accesate pe www.transdisciplinar.pmu.ro si pe www.siveco.ro (Fonduri Structurale).
Informatii
Ordin curriculum transdisciplinarOrdin privind aprobarea programei școlare pentru cursul opțional "Învățarea în societatea cunoașterii" curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a Aunț privind cursul opțional “ÎNVĂŢARE PENTRU SOCIETATEA CUNOAŞTERII”Programa școlară pentru cursul opțional integrat ”Învățare pentru societatea cunoașterii” (curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a) a fost aprobată prin OMECTS 4572/06.07.2001, aceasta putând fi utilizată în sistemul de învățământ începând cu anul școlar 2011-2012. CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARECONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” 01 ianuarie – 15 martie 2011 Din data de 1 ianuarie 2011 este în derulare concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Concursul se desfăşoară în perioada 01 ianuarie - 15 martie 2011. Informații privind organizarea și derularea concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” - 01 ianuarie 2011 – 15 martie 2011MECTS-UMPFE si partenerii sai in proiect, SIVECO ROMANIA și Universitatea Naţionala de Apărare “Carol I”, publica spre consultare regulamentul concursului naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, ce urmeaza sa se desfasoare in perioada 01 ianuarie 2011 – 15 martie 2011. Informații privind cursul opţional transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”Începând cu acest an școlar, a demarat aplicarea la clasă a cursului opţional transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”, destinat elevilor de clasa a XI-a, pentru toate filierele şi specializările de la nivelul învăţământului liceal. Cursul este conceput ca un opţional inter-arii şi valorifică oferta de cunoaştere a două dintre ariile curriculare incluse în planurile-cadru de învăţământ: Matematică şi ştiinţele naturii şi Om şi societate. Informatii privind derularea sesiunilor de formare a persoanelor resursă din cadrul liceelorÎn cadrul proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii”, ai cărui beneficiari sunt elevi şi cadre didactice din toate liceele din ţară, va demaraîncepând cu data de 1 iulie 2010 activitatea de formare a persoanelor resursă din licee (în medie, 1 persoană/liceu). Scrisoare Aprobare implementare CurriculumA fost aprobată aplicarea la clasă a curriculumului integrat, inter- și transdisciplinar si va avea textul de mai jos: Conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobat implementarea sub formă de pilotare a Curriculumului integrat, inter- şi transdisciplinar la clasă, în anul şcolar 2010-2011, la nivel naţional. |
Informaţii
CONFERINŢA ANUALĂ ECER BERLIN 2011
În acest an, conferinţa anuală a European Educational ResearchAssociation (EERA) s-a desfăşurat la Berlin, în parteneriat cu Freie Universitat.
O nouă disciplină opţională pentru liceenii din România: „Învăţare în societatea cunoaşterii”
Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (UMPFE-MECTS), în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, prezintă o soluţie inedită menită să dezvolte capacităţile creative ale elevilor şi să transforme actul de învăţare într-o activitate eficientă şi plăcută prin intermediul programei opţionale la decizia şcolii „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Programa a fost aprobată prin Ordinul Nr. 4572/06.07.2011 semnat de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Funeriu. Profesorii susţin metodele alternative de predareUn studiu realizat în rândul profesorilor relevă că introducerea metodelor pedagogice inovative stimulează interesul elevilor pentru învăţare şi aprofundare şi dezvoltă creativitatea acestora 63,8% dintre profesori susţin metodele alternative de predare şi au introdus la clasă practici pedagogice opţionalepentru elevii clasei a XI–a. Concluzia reiese din studiul realizat la începutul anului 2011 în rândul a 345 de cadre didactice, care analizează efectele implementării la nivel naţional a cursului transdisciplinar „Învăţarea pentru societatea cunoaşterii” dezvoltat în cadrul proiectului ”Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” ID 25952. Ordin curriculum transdisciplinarOrdin privind aprobarea programei școlare pentru cursul opțional "Învățarea în societatea cunoașterii" curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a Aunț privind cursul opțional “ÎNVĂŢARE PENTRU SOCIETATEA CUNOAŞTERII”Programa școlară pentru cursul opțional integrat ”Învățare pentru societatea cunoașterii” (curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a) a fost aprobată prin OMECTS 4572/06.07.2001, aceasta putând fi utilizată în sistemul de învățământ începând cu anul școlar 2011-2012. CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARECONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” 01 ianuarie – 15 martie 2011 Din data de 1 ianuarie 2011 este în derulare concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Concursul se desfăşoară în perioada 01 ianuarie - 15 martie 2011. 26.11.2010 - COMUNICAT privind stadiul implementării proiectuluiÎncepând cu luna septembrie 2010 a demarat în liceele beneficiare procesul de aplicare la clasă a curriculumului integrat, inter- şi transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”. În urma primelor 4 luni de aplicare la clasă (perioada septembrie – decembrie 2010), echipa de proiect va elabora şi publica un studiu privind rezultatele aplicării la clasă, exemple de bune practici precum şi propuneri de teme noi pentru dezvoltarea curriculumului integrat. |