Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Afişare conţinut web

Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii

Despre Transdisciplinar FSE

 
Proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” este selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) şi finanţat din Fondul Social European. Proiectul se va derula pe o perioada de 3 ani (decembrie 2009 – noiembrie 2012), fiind implementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în parteneriat cu SC SIVECO România SA şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.


Proiectul Multi touch

21 mai 2012, Bucuresti

IMPLEMENTAREA CURSULUI OPȚIONAL Învățare pentru societatea cunoașterii Cursul “Învățare pentru societatea cunoașterii” este conceput ca un opţional integrat, inter și transdisciplinar care permite cadrelor didactice să poată facilita însuşirea informaţiilor legate de ariile curriculare incluse în planurile-cadru de învăţământ: Matematică şi ştiinţele naturii şi Om şi societate într-un mod accesibil şi atrăgător pentru elevi. În prima jumătate a acestui an, în cadrul proiectului nostru a continuat implementarea curriculumului şi a proiectelor didactice integrate, inter și transdisciplinare în licee, atât prin aplicarea la clasă a curriculumului integrat, prin intermediul cursului opțional “Învățare pentru societatea cunoașterii” cât și prin derularea șisusținerea de activități menite să familiarizeze elevii și personalul cu atribuții în curriculum și evaluare din licee cu noua programă opțională. Echipa de implementare a proiectului, cuprinzând experți ai Beneficiarului, MECTS – UMPFE dar și ai partenerului SIVECO Romania, a intensificat eforturile de sprijinire a profesorilor şi elevilor în implementarea curriculumului integrat, inter şi transdisciplinar, prin desfăşurarea de activități de îndrumare a acestora. Astfel, au fost sprijiniți atât profesorii și elevii care implementează deja la clasă curriculumul integrat, inter şi transdisciplinar „Învăţare pentru societatea cunoaşterii” în unităţile şcolare cu clasele IX-XII dar și cei care urmează săîl implementeze în viitorul an școlar.


29 iunie 2012, Bucuresti

LABORATOARELE MULTI-TOUCH: O PROVOCARE INOVATIVĂ LANSATĂ DE CĂTRE PROIECT, ACCEPTATĂ CU INTERES DE CĂTRE LICEE Proiectul „Proces educațional optimizat in viziunea competentelor societății cunoașterii” și-a propus să contribuie la creșterea accesului la un învățământ de calitate prin dezvoltarea unui curriculum transdisciplinar pentru clasa a XI-a de liceu, prin elaborarea de proiecte didactice transdisciplinare pentru domeniile științific și umanist și prin dezvoltarea de aplicații didactice utilizând tehnologia multi-touch. Prin introducerea unui curriculum transdisciplinar ce implică utilizarea inovativă a resurselor și a echipamentelor TIC, prin aplicarea acestuia ca CDȘ și formarea cadrelor didactice, proiectul răspunde, de asemenea, prevederilor unor documente actuale de politică educațională: Ø la nivelul Uniunii Europene: Improving the Quality of Teacher Education – EC, 2007, Education and Training 2010-2013, DGEC. Ø la nivel național: Programul Național de Reforme 2007-2010, MECT; Planul Național de Dezvoltare 2007-2013, MECT; Strategia de postaderare 2007-2013, MECT; Strategia descentralizării învățământului românesc, 2007, MECT; Romania Educației, Romania Cercetării; Pactul Național pentru Educație; Strategia „Educație și Cercetare pentru Societatea Cunoașterii”, Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniul educației și cercetării, 2007.


Bucuresti, 05.10.2012

„Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” Implementarea cursului opțional Învățare pentru societatea cunoașterii În perioada 20 – 22 septembrie 2012a avut loc la Sinaiacel de-al șaselea atelier de lucruîn cadrul proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii”, cu participarea profesorilor din cadrul celor 8 licee câștigătoare ale concursului de proiecte didactice, inter și transdisciplinare, organizat în proiect. Atelierul de lucru şi-a propus să prezinte beneficiarilor proiectului etapele procesului de implementare a tehnologiei multi-touch în învăţământul preuniversitar din România precum și rezultatele preliminarii obținute până în prezent, punându-se accentul pe contribuţia proiectului la dezvoltarea competenţelor pentru societatea de mâine. În cadrul unui moment festiv au fost decernate certificatele de excelenţă „Creator de conţinut educaţional” participanților la concursul de proiecte didactice inter și transdisciplinare, pentru a marca astfel contribuția acestora în proiect. Reamintim faptul că, în urma concursului de proiecte transdisciplinare organizat în perioada ianuarie-martie 2011, 8 unități de învățământ au câștigat laboratoare multi-touch; acestea sunt:


Dezvoltarea de lecții transdisciplinare în sistemul educațional din România

 
Articolul de față relevă într-o primă parte acțiunile lansate de proiectul „Proces educațional optimizat în viziunea competențelor societății cunoașterii” („Multi-touch”), după care prezintă d.p.d.v. metodologic demersurile de proiectare și dezvoltare a lecțiilor transdisciplinare derulate în cadrul procesului de implementare a curriculum-lui transdisciplinar „Învățarea pentru societatea cunoașterii”. Sintetic, proiectul mai sus menționat conturează o serie de deziderate ale sistemelor actuale de educație: flexibilizarea curriculumului, formarea cadrelor didactice și a managerilor școlari pentru gestiunea și aplicarea unui nou curriculum, „descentralizarea curriculară și adaptarea curriculumului la nevoile specifice dezvoltării personale, la cerințele pieței forței de muncă și ale fiecărei comunități” (Pactul Național pentru Educație), centrarea curriculumului pe competențe (blocuri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care optimizează rezolvarea de probleme în societatea contemporană). Proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” este implementat de Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă din cadrul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (UMPFE-MECTS) în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. .


Profesorii susţin metodele alternative de predare
« Înapoi

CONFERINŢA ANUALĂ ECER BERLIN 2011

 

În acest an, conferinţa anuală a European Educational ResearchAssociation (EERA) s-a desfăşurat la Berlin, în parteneriat cu Freie Universitat.

Am avut şansa de a prezenta o mică parte a proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” (ID 25952), în numele celor 4 autori Laura Căpiţă (ISE), Silvia Făt (UNIBUC), Petre Botnariuc (ISE) şi Radu Jugureanu (SIVECO). Ne-am focalizat pe modul în care profesorii au aplicat la clasă cursul opţional „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, dat fiind faptul că lucrarea noastră a fost inclusă în programul Reţelei 3, Curriculum Innovation by Scools and Teachers. Programul a inclus două symposia cu tema Teacher’s Proffesional Development in Curriculum Design, în care s-au prezentat experienţe din Anglia, Irlanda, Olanda, Portugalia, România şi Scoţia. Au fost prezentări şi provocări ale moderatorilor, urmate de discuţii care au identificat puncte comune şi practici specifice legate de modul în care profesorii şi elevii lor pun în practică un curriculum. Au fost mai multe punctele comune, fiindcă peste tot, provocările cărora trebuie să le facă faţă profesorii sunt comparabile: adecvare la grupurile lor de elevi, colaborare cu alţi profesori, căutarea celor mai bune exemple şi analogii şi… mai mult decat atât.
 
Trei aspecte au atras atenţia şi, aş spune, aprecierea celor peste 30 de participanţi la prezentarea lucrării noastre, intitulată Teacher’s Perceptions About Choosing Crosscurricular Topics as Part of School-based Curriculum:
• matricea de continuturi, care a fost considerată un bun exemplu de dezvoltare a unui curriculum generativ (o schemă care se dezvoltă din mers în funcţie de interesele şi experienţele de cunoaştere ale celor implicaţi), un tip de curriculum din familia modelelor ecologice de proiectare curriculară;
• suportul pe care tehnologia multi-touch îl poate oferi unui asemenea curriculum;
• comportamentul, cel puţin declarat, al celor 120 de profesori investigaţi prin metoda focus grup, care a inclus demersuri deliberative, comunicare cu alţi profesori şi, nu în ultimul rând, asumarea rolului de persoană care învaţă.
 
Mai ales ultimul punct a stârnit numeroase discuţii despre relaţia, deseori tensionată, dintre nevoia de creativitate profesională şi constrângerile birocratice. Starea de bine pe care o declanşează participarea la un asemenea eveniment tine de mulţi factori, dintre care aş menţiona în mod deosebit, sentimentul apartenenţei la o comunitate de preocupări, căutări şi, nu în ultimul rând, de probleme care urmează să fie abordate.
 
Deschid o listă consistentă cu mulţumiri pe care le datorez: programului Grundtvig care a selectat aplicaţia mea şi a finanţat cea mai mare parte a cheltuielior de participare, la fel şi Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, echipei proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” care a dat posibilitatea autorilor să adâncească demersul de cercetare a opiniilor profesorilor şi tuturor celor care au susţinut echipa de autori.
 
Proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” este implementat de Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă din cadrul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (UMPFE-MECTS) în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
 
Laura Căpiţă

 

Informatii

Ordin curriculum transdisciplinar

Ordin privind aprobarea programei școlare pentru cursul opțional "Învățarea în societatea cunoașterii" curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a


Aunț privind cursul opțional “ÎNVĂŢARE PENTRU SOCIETATEA CUNOAŞTERII”

Programa școlară pentru cursul opțional integrat ”Învățare pentru societatea cunoașterii” (curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a) a fost aprobată prin OMECTS 4572/06.07.2001, aceasta putând fi utilizată în sistemul de învățământ începând cu anul școlar 2011-2012.


CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE

CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” 01 ianuarie – 15 martie 2011 Din data de 1 ianuarie 2011 este în derulare concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Concursul se desfăşoară în perioada 01 ianuarie - 15 martie 2011.


Informații privind organizarea și derularea concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” - 01 ianuarie 2011 – 15 martie 2011

MECTS-UMPFE si partenerii sai in proiect, SIVECO ROMANIA și Universitatea Naţionala de Apărare “Carol I”, publica spre consultare regulamentul concursului naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, ce urmeaza sa se desfasoare in perioada 01 ianuarie 2011 – 15 martie 2011.


Informații privind cursul opţional transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”

Începând cu acest an școlar, a demarat aplicarea la clasă a cursului opţional transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”, destinat elevilor de clasa a XI-a, pentru toate filierele şi specializările de la nivelul învăţământului liceal. Cursul este conceput ca un opţional inter-arii şi valorifică oferta de cunoaştere a două dintre ariile curriculare incluse în planurile-cadru de învăţământ: Matematică şi ştiinţele naturii şi Om şi societate.


Informatii privind derularea sesiunilor de formare a persoanelor resursă din cadrul liceelor

În cadrul proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii”, ai cărui beneficiari sunt elevi şi cadre didactice din toate liceele din ţară, va demaraîncepând cu data de 1 iulie 2010 activitatea de formare a persoanelor resursă din licee (în medie, 1 persoană/liceu).


Scrisoare Aprobare implementare Curriculum

A fost aprobată aplicarea la clasă a curriculumului integrat, inter- și transdisciplinar si va avea textul de mai jos: Conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobat implementarea sub formă de pilotare a Curriculumului integrat, inter- şi transdisciplinar la clasă, în anul şcolar 2010-2011, la nivel naţional.


Informaţii

CONFERINŢA ANUALĂ ECER BERLIN 2011

În acest an, conferinţa anuală a European Educational ResearchAssociation (EERA) s-a desfăşurat la Berlin, în parteneriat cu Freie Universitat.

Am avut şansa de a prezenta o mică parte a proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” (ID 25952), în numele celor 4 autori Laura Căpiţă (ISE), Silvia Făt (UNIBUC), Petre Botnariuc (ISE) şi Radu Jugureanu (SIVECO). Ne-am focalizat pe modul în care profesorii au aplicat la clasă cursul opţional „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, dat fiind faptul că lucrarea noastră a fost inclusă în programul Reţelei 3, Curriculum Innovation by Scools and Teachers.


O nouă disciplină opţională pentru liceenii din România: „Învăţare în societatea cunoaşterii”

Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (UMPFE-MECTS), în parteneriat cu SIVECO Romania şi Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, prezintă o soluţie inedită menită să dezvolte capacităţile creative ale elevilor şi să transforme actul de învăţare într-o activitate eficientă şi plăcută prin intermediul programei opţionale la decizia şcolii „Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Programa a fost aprobată prin Ordinul Nr. 4572/06.07.2011 semnat de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Funeriu.
Elevii au ocazia, în premieră, să îmbine informaţiile din mai multe domenii în cadrul unor teme integratoare, inter şi transdisciplinare, care să le dezvolte gândirea analitică şi creativitatea.


Profesorii susţin metodele alternative de predare

Un studiu realizat în rândul profesorilor relevă că introducerea metodelor pedagogice inovative stimulează interesul elevilor pentru învăţare şi aprofundare şi dezvoltă creativitatea acestora
63,8% dintre profesori susţin metodele alternative de predare şi au introdus la clasă practici pedagogice opţionalepentru elevii clasei a XI–a. Concluzia reiese din studiul realizat la începutul anului 2011 în rândul a 345 de cadre didactice, care analizează efectele implementării la nivel naţional a cursului transdisciplinar „Învăţarea pentru societatea cunoaşterii” dezvoltat în cadrul proiectului ”Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” ID 25952.


Ordin curriculum transdisciplinar

Ordin privind aprobarea programei școlare pentru cursul opțional "Învățarea în societatea cunoașterii" curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a


Aunț privind cursul opțional “ÎNVĂŢARE PENTRU SOCIETATEA CUNOAŞTERII”

Programa școlară pentru cursul opțional integrat ”Învățare pentru societatea cunoașterii” (curriculum la decizia școlii pentru clasa a XI-a) a fost aprobată prin OMECTS 4572/06.07.2001, aceasta putând fi utilizată în sistemul de învățământ începând cu anul școlar 2011-2012.


CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE

CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DIDACTICE INTER ŞI/SAU TRANSDISCIPLINARE “Învăţare pentru societatea cunoaşterii” 01 ianuarie – 15 martie 2011 Din data de 1 ianuarie 2011 este în derulare concursul naţional de proiecte didactice inter şi/sau transdisicplinare “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”. Concursul se desfăşoară în perioada 01 ianuarie - 15 martie 2011.


26.11.2010 - COMUNICAT privind stadiul implementării proiectului

Începând cu luna septembrie 2010 a demarat în liceele beneficiare procesul de aplicare la clasă a curriculumului integrat, inter- şi transdisciplinar „Învăţare în societatea cunoaşterii”. În urma primelor 4 luni de aplicare la clasă (perioada septembrie – decembrie 2010), echipa de proiect va elabora şi publica un studiu privind rezultatele aplicării la clasă, exemple de bune practici precum şi propuneri de teme noi pentru dezvoltarea curriculumului integrat.